11 certitudini după Steaua- Dinamo

11 certitudini după Steaua- Dinamo

1. La Steaua-Dinamo a fost intensitate. Începând de la porțile stadionului, unde suporterii dinamovişti au fost dezbrăcați de veste, până la duelurile din iarbă. Acolo, pe gazon, au fost chiar și mâini în gât și coate în gură. Ceea ce nu e foarte ok pentru un spectacol fotbalistic, dar e minunat pentru audiență, mai ales când spectacolul fotbalistic este sub așteptări. Cu toate astea, arbitrul primește notă de trecere.

2. Enache nu poate juca fundaș dreapta la Steaua. Cel puțin, nu în meciuri mari, ca să folosim expresia patronului său, când îl critica, după meci, pe Mitrea. Puținele calități defensive ale lui Enache nu îl ajută să se descurce pe postul respectiv, nici măcar la un nivel decent. La Steaua, problema fundașului dreapta e veche, însă la fel de adevărat este și faptul că în campionatul intern nu prea găsești soluții viabile, care să își facă treaba pe defensivă dar și să aducă un aport ofensiv consistent.

3. Andone este un antrenor a cărui decență frapează în peisajul autohton. Mi-a  plăcut enorm declarația lui, sinceră și simplă, în care recunoaște că echipa sa nu merita să câștige în condițiile în care a fost dominată în multe momente. Nimic anormal în aceste vorbe, dar normalitatea devine un lux, ușor-ușor.

4. Rotariu nu este deranjat de regula U21. Nu îl deranjează nici să marcheze în poarta rivalilor. Și nu numai.

5. Stanciu e de milioane. 5 milioane, 7 milioane, 10 milioane? Doar Becali știe prețul corect. Doar că prea multele zerouri încep să apese pe umerii decarul stelist. Oare e timpul să plece și el, la fel cum a făcut-o Chipciu??

thumb_steaua-i-a-stabilit-pretul-final-lui-stanciu-poate-deveni-cel-mai-scump-stelist-din-istorie-daca-pleaca
Stanciu privește către viitor.    foto: sport.ro

6. Echipa lui Becali este Steaua, chiar dacă multe voci afirmă că e o clonă. De Amorim, Boldrin sau Tănase, când au semnat contractele, nu au semnat cu echipa Armatei (există una?). Nu mă erijez în vreun avocat al acestei spețe, însă meciul de aseară a arătat ca un derby, am văzut acea rivalitate istorică. Iar noi, ca simpli suporteri, nu putem decât să ne bucurăm că mai avem astfel de momente, mai ales după dispariția Rapidului sau a Petrolului…

7. Reghe merită felicitat pentru curaj! Într-o săptămână în care meciul cu Dinamo este încadrat de o dublă înspăimântătoare cu Manchester City, abordarea tactică a antrenorului Stelei e de admirat. Sper să îl aplaudăm și miercuri seară, indiferent de rezultat.

8. Suporterii dinamovişti au fost, din nou, la înălțime. Numiți de unii diabolici, de alții geniali, au demonstrat în nenumărate rânduri, că sunt cei mai buni din România, și printre cei mai buni din Europa. Fotbalul este despre jucători și antrenori, însă pentru suporteri. Când vom înțelege cu toții acest lucru??

5564670-mediafax-foto-alexandru-dobre
Galeria dinamovistă.    foto: mediafax.ro

9. Christoph Daum a luat, din nou, notițe. Așteptăm să vedem cum se va descurca la primul extemporal.

10. Rezultatul este just. Și mulțumește ambele părți. Dinamo rămâne, deocamdată, pe primul loc, iar Steaua se gândește că diferența de puncte poate fi recuperată în restanța cu Iașiul. Rivalitatea continuă și în clasament.

11. Daniel Popa este reperul care arată tuturor că în liga a doua sunt fotbaliști de calitate. Încă mai sunt. Și pot face saltul către prima ligă, chiar escaladând prăpastia valorică dintre cele două eșaloane. Aveți grijă de eșaloanele inferioare! Se aude???

Nu plânge, Steaua…

Nu plânge, Steaua…

Nu plânge, Steaua… Nu e vina ta că, în România, ești locomotiva unui tren ruginit, căruia i se trage mai mereu semnalul de alarmă și cu toate astea, refuză să oprească pentru reparații capitale. Nu e vina ta că de acest tren, așa ruginit cum e, se agață vagoane doar pentru a ajunge la următoarea stație. Stație unde vor fi decuplate și trase pe o linie a uitării…

Nu plânge, Steaua… Nu e vina ta că, în momentul în care ieși din România, gâfâi tare, iar când întâlnești câte o echipă de top din Europa, te trimite repede înapoi la trenul tău ruginit… Diferența e că acele echipe sunt ca trenurile care, deși sunt impecabile, primesc vopsea nouă cu fiecare ocazie, li se schimbă șuruburi, roți, ba chiar motoare, de fiecare dată când este nevoie. Sunt stații în care aceste trenuri merg doar ca să colecteze banii plătiți de lumea care vine să le admire. Pentru că, pe lângă vopseaua de cea mai bună calitate, și motoarele sunt de ultimă generație.

Nu plânge, Steaua… Nu e vina ta că istoria o scriem noi… Pentru că Aguero va rămâne în istorie cu hattrick-ul de aseară, completat de cele două penalty-uri ratate. Guardiola va rămâne în istorie prin acest debut fulminant în Champions League la cârma unei echipe la care mulți încă se îndoiesc că va reuși să câștige trofee precum a făcut-o la Barcelona sau la Bayern. Tocmai de aceea, nu trebuie să plângi, Steaua… Vei face parte din istoria unei echipe care acum pornește la drum ca să se facă mare în Europa.

Nu plânge, Steaua… Nu e vina ta că oamenii care au venit la meci au îmbrăcat acele veste colorate și au reușit să creeze un mesaj cu numele rivalei tale. Nici nu știu dacă acei oameni sunt suporterii tăi… Eu îmi aduc aminte de suporterii tăi, erau acei nebuni frumoși care cântau mereu și făceau stadionul să vibreze prin încurajările lor. Ieri stadionul a fost cam tăcut…

428ee54ccd772f313bf754f984489c31
Fotbal de plăcere…       foto: pinterest.com

Nu plânge, Steaua… Și nu fii supărată pe Burleanu, pentru că te obligă să joci cu jucători tineri. Tinerii trebuie să joace mai întâi la liga a doua, acea ligă care primește 350.000 € pe an de la televiziuni, față de 30.000.000 € cât primește liga 1. Pentru ce să fie nevoie de bani la liga a doua, când echipele sunt obligate, de multe ori, la deplasări de 700-800 de kilometri?? Pentru ce să aibă acei tineri condiții pentru performanță, când fotbalul se poate face și de plăcere? Problema ta, Steaua, e că mereu când vine o echipă de la liga a doua, sau când alta intră în insolvență, nivelul competiției scade. Se mai pune încă un strat de rugină pe tren. Dar pentru tine e bine, mereu ai luat jucători de la echipe cu probleme.

Nu plânge, Steaua… Rănile se vindecă. E adevărat că rămân cicatrici, unele chiar mari și hidoase, dar durerea dispare. Totul e să te respecți săptămânile care urmează, începând cu miercurea viitoare și continuând cu fiecare meci pe care îl vei juca în Europa League. Și să încerci să te iei la trântă cu TGV-urile de pe Bătrânul Continent.

 

P.S. Nu sunt stelist. Dar, din păcate, Steaua e singura echipă de fotbal din România care a reușit în ultimii ani să aducă la București echipe de top, în competiții oficiale. A mai fost Astra, care a reușit să elimine OL-ul, sub comanda lui Dani Isăilă. Sincer, nu știu dacă va mai veni curând o astfel de echipă, mai ales că de la an la an e tot mai greu să pătrunzi la „masa bogaților”. Dumnezeu cu mila…

Moartea tăcută a Unirii Tărlungeni…

Moartea tăcută a Unirii Tărlungeni…

Cine aruncă o privire asupra componenței ligii secunde din acest sezon observă printre participante și pe CS Unirea Tărlungeni. Paradoxal, pentru că echipa de lângă Brașov a retrogradat sezonul trecut, însă federația, forțată de clauzele din contractul cu televiziunile, o „trage” înapoi în liga a doua pe Unirea, alături de Foresta Suceava și de Metalul Reșița, aflate în aceeași situație. Nu vreau să vorbesc acum de aceste anomalii care se petrec pe bandă rulantă și vor duce, cel mai probabil, la o desfășurare haotică a acestei competiții, însă vreau să vă atrag atenția asupra unui subiect care, pe mine cel puțin, mă doare: moartea Unirii Tărlungeni…

A fost o vară fierbinte în fotbalul brașovean, care pentru FC Brașov s-a terminat, pe ultima sută de metri, cu bine (poate continua activitatea datorită acelei sume de bani revenită din transferul lui Chipciu la Anderlecht). Până la această finalitate, însă, au fost doi oameni inimoși care au vrut cu toate puterile lor să salveze fotbalul brașovean, prin inițierea unui proiect care presupunea, cumva, comasarea celor două echipe brașovene într-una singură. Kiss Iosif și Vasile Dochița au încercat din răsputeri să pornească și să susțină acest proiect, mai ales că, la acel moment, falimentul lui FC Brașov părea inevitabil. S-au  vehiculat multe variante, inclusiv cea cu investitorii italieni dispuși să investească milioane de euro (!?). Varianta cea mai realistă, cea de funcționare pe un buget de austeritate, a picat în final, ca urmare a pierderii unor surse de finanțare care, deși mici, contau foarte mult în alcătuirea acestui buget. Și, în aceste condiții, activitatea echipei a fost suspendată, în așteptarea unei minuni… Care nu a venit…

Luni, federația a aprobat participarea Unirii Tărlungeni în liga a doua, odată cu stabilirea componenței singurei serii a competiției. În acel moment, zvonurile care circulau în Brașov au prins contur, iar știrea a devenit oficială: Unirea Tărlungeni se mută la Ştefăneşti! Cu alte cuvinte, CS Ştefăneşti renunță la locul din liga a treia și va evolua în liga a doua, în locul Unirii Tărlungeni, sub denumirea de Unirea Tărlungeni, asta doar până când regulamentul le va permite schimbarea denumirii echipei. De ce s-a ajuns la această situație? Într-o  discuție recentă pe care am avut-o cu domnul Kiss, mi-a spus cu o voce stinsă: „Era singura soluție pentru băieți să își ia banii… Altfel s-ar fi desființat echipa, iar eu am vrut să găsesc o variantă prin care ei să își recupereze acele două luni pe care le aveau restanțe… Da, știu, nu va mai exista fotbal la Tărlungeni, iar eu sufăr cel mai mult din cauza asta… Am investit 30 de ani din viața mea în această echipă. Era ca și copilul meu… Dar nu mai puteam singur…”.

DSC_0935
Balint Laszlo pe banca Unirii Tărlungeni   foto: arhivă personală 

Pentru mine, Unirea Tărlungeni reprezintă un capitol aparte, foarte aproape de sufletul meu. Acolo mi-am încheiat cariera de fotbalist, acolo mi-am început-o pe cea de antrenor… Am văzut acea bază sportivă dezvoltându-se pe zi ce trece. Acolo am cunoscut primele satisfacții ca antrenor, am reușit, împreună cu un grup minunat de jucători, să punem pe harta fotbalului profesionist micuța comună a Tărlungeniului, prin cea mai importantă realizare a clubului: promovarea în liga a doua. La Unirea Tărlungeni am realizat cât de importantă este relația interumană în meseria de antrenor, și chiar dacă am fost dezamăgit de anumiți oameni, am învățat să trec peste și să îmi văd de drum. Până la urmă, Unirea Tărlungeni va rămâne prima echipă de pe CV-ul antrenorului Balint Laszlo, și prima echipă cu care antrenorul Balint Laszlo a avut o realizare importantă, în circumstanțele acelui sezon.

JON_3472
Bucuria jucătorilor după promovarea în liga a doua    foto: arhivă personală 

Deja de luni încoace, la Tărlungeni se vorbește la trecut despre echipa de fotbal. La Tărlungeni, la fel ca în multe alte localități din țara asta. Stau și mă întreb dacă lumea de aici realizează că această comunitate a Tărlungeniului a devenit cunoscută la nivel național datorită echipei de fotbal. Stau și mă întreb ce se va întâmpla cu acea bază, extraordinară chiar și pentru nivelul primei ligi, dacă acolo nu vor mai exista competiții sportive… Îmi aduc aminte cu cât entuziasm veneau copilașii din comună la meciuri, unii dintre ei se certau pentru locurile de copii de mingi… Îmi aduc aminte câtă emulație s-a produs în comunitate, când la Tărlungeni a venit Rapidul lui Pancu să joace într un meci televizat… Îmi aduc aminte câte mesaje de felicitare am primit după ce am reușit să învingem același Rapid, pe un meci disputat pe stadionul Astra…Echipa era o echipă mică, într-adevăr… Însă era iubită necondiționat de cei care erau mereu cu sufletul lângă  ea.

La Tărlungeni, fotbalul a dispărut. Moartea tăcută a Unirii Tărlungeni trece nebăgată în seamă de multă lume, însă lasă răni adânci în sufletul celor care au investit muncă și pasiune la acest club. Cuvintele îmi vin greu, pentru că îmi dau seama că această echipă ar fi putut fi salvată cu eforturi minime. Știu, Unirea Tărlungeni nu a fost un brand, și nu a atras niciodată. Dar, păstrând proporțiile, nici Chiajna sau Voluntari nu sunt mari orașe, cu mii de suporteri în spatele echipei. Și, totuși, acolo s-a putut…

Testamentul…

Testamentul…

Imaginați-vă următorul scenariu: un muribund, inconștient, este ținut în viață de un aparat-minune într-o cameră insalubră în care, într-un colț, un grup de indivizi dubioși își freacă mâinile, unele încătușate, după ce au reușit să își însușească mare parte din averea personajului nostru țintuit pe patul morții, în timp ce la căpătâiul său, doi oameni, cu fețele ascunse după niște măști cinice de medici salvatori, se ceartă aprig pe aparatul care bagă viață în venele din ce în ce mai subțiri ale sărmanul care zace… Pe aparat scrie sus, în colțul din dreapta, cu litere de-o șchioapă: RDS&RCS, iar pe fereastra camerei se întrezărește un spectator care, cu o mină mai degrabă dezgustată, asistă pasiv la scena de dincolo de sticlă.

Ați ghicit: muribundul este întruchiparea fotbalului românesc… Cel care a asistat neputincios la pierderea majorității simbolurilor sale, fapt care i-a îndepărtat singura sa avere: suporterii. Rând pe rând, Universitatea Craiova, FC Argeș, UTA, Poli Timișoara, Sportul Studențesc, Inter Sibiu, FC Bihor, Oțelul Galați, fără o ordine anume, au dispărut, din varii motive, de pe pieptul altădată mândru al celui care zace, pămăntiu, în anticamera morții. Urmează Petrolul, U Cluj, Rapid, Farul…şi încă mai câte??? Dricul mortuar se plimbă, dintr-un capăt în altul al țării, îmbogățind răbojul disparițiilor…

44335792-Disegno-a-mano-di-un-auto-d-epoca-funerale-Archivio-Fotografico
foto: http://www.123rf.com

Testamentul se așterne greu, stiloul parcă nu vrea să zgârie hârtia. Ce se va întâmpla când aparatul va termina „injecțiile cu viață”? Ce va rămâne în urmă, pentru copiii noștri, cei care se visează ca fiind următorii Messi, Cristiano Ronaldo, Griezmann, nicidecum Torje, Stancu sau Keseru? Va rămâne istoria, e adevărat, cea cu care ne mândrim și acum, cea care ne-a scos în stradă și a unit generații. Dar prezentul? Ce zestre oferă prezentul?? Spuneți-mi voi, pentru că eu nu văd… Probabil ochii-mi sunt încețoșați de suferință…

Nu cânt prohodul. Chiar nu! Dar stau și mă gândesc că pentru a salva pe cineva de la moarte, în mod normal, sunt chemați o grămadă de doctori, paramedici, specialiști, profesioniști, dotați cu aparatură performantă, toți acționând unitar, pentru același scop: salvarea pacientului. De adrenalina unei astfel de scene avem nevoie la acest moment! Chiar și acel spectator pasiv, din spatele geamului, dacă ar vedea o astfel de acțiune, ar da o mână de ajutor, s-ar implica activ, chiar și dacă acel ajutor ar consta doar în sprijin moral!

Lăsând la o parte toate metaforele, cam de asta are nevoie fotbalul românesc la ora actuală: de oameni capabili, competenți, integri, care să acționeze pentru un scop comun: resuscitarea fenomenului. Asta pentru ca acel testament să nu devină realitate în viitorul foarte apropiat. Oare se poate???

Spiderman de CFR

Spiderman de CFR

Niciodată nu a fost un portar spectaculos, vreun idol al tribunelor. Însă mereu și-a făcut treaba, e genul de goalkeeper apreciat de antrenori pentru că „apără ce e de apărat”, ba mai mult, are deseori intervenții care salvează rezultate, câștigă puncte. Fiu de tenismen, șlefuit de Andrei Şanta, veșnicul antrenor al portarilor de la FC Brașov, Traian Marc a bifat câteva echipe importante ale fotbalului românesc, iar acum culege roadele, fiind eroul celor de la CFR Cluj în finala Cupei României, când ardelenii și-au adjudecat trofeul după un meci spectaculos, decis la loviturile de departajare, meci după care și-a câştigat printre suporteri porecla de Spiderman. Interviul de mai jos l-am realizat imediat după meciul de Supercupă, o perioadă în care Traian își revenea psihic după amărăciunea ratării supercupei și se pregătea pentru sezonul de liga 1, care va începe weekend-ul următor.

 

Ești unul din portarii în vogă ai primei ligi la momentul actual. Crezi că ești într-un vârf de formă sportivă?

Da, cu siguranță este cel mai înalt vârf al carierei mele. Muncesc foarte mult, atât la antrenamente cât și suplimentar, pentru că altfel nu ai cum să progresezi. Fac lucruri pe care dacă le-aș fi făcut cu mulți ani în urmă aș fi reușit să ajung la acest nivel mai repede. Mă simt foarte bine, atât fizic cât și psihic, deci am tot ce îmi trebuie pentru a face performanță.

 Ai fost desemnat cel mai bun jucător din finala Cupei României, trofeu pe care CFR Cluj l-a câștigat și datorită intervențiilor tale excelente. Cum ai descrie momentul?

Finala Cupei României a fost ceva aparte. Desfășurarea partidei a fost incredibilă! Dinamo a condus cu 2-0 la pauză, apoi a urmat o repriza secundă excelentă făcută de noi, cu un gol venit imediat după pauză, și o presiune fantastică pe adversar. A venit și golul egalizator în finalul partidei și implicit prelungiri, unde a fost rândul dinamoviştilor să exercite presiune la poarta noastră. Ajungând la penaltyuri, am reușit să ne impunem și am câștigat trofeul. Bineînțeles că au contat foarte mult și intervențiile mele, dar spiritul de echipă a fost mai presus de orice în acea seară! Acele momente, emoțiile și satisfacția câștigării trofeului, nu pot fi descrise in cuvinte!

573b8e7295f9cf20324255cc
Concentrat la loviturile de departajare ale finalei.       foto: arhivă personală 

CFR Cluj este una din echipele importante ale fotbalului românesc, dar care travesează momente grele, insolvențe, președinte și patron anchetați, Toni Conceicao a plecat tocmai din cauza faptului că clubul are probleme și se bazează pe un buget auster. Cum se văd și se simt aceste probleme din interior?

CFR Cluj trece printr-o perioadă de reorganizare. Această perioadă de insolvență este una grea pentru că nu putem evolua în cupele europene, nu există venituri mari pentru a asigura transferuri care să ne facă să ne batem la titlu. De asemenea, președintele și patronul trec prin niște perioade grele… Noi încercăm să ne delimităm de aceste probleme, să ne facem treaba cât mai bine și să ajutăm clubul prin clasarea noastră cât mai sus în clasament.

Sezonul 2016-2017 stă să înceapă. Cum ai simțit sezonul trecut, primul cu play-off și play-out și care crezi că sunt favoritele in acest sezon? Crezi că este capabilă vreo echipă de surpriză?

Sezonul trecut a fost o premieră pentru fotbalul românesc. Din punctul meu de vedere, acest sistem nu este bun pentru campionatul nostru! Au fost foarte multe lucruri care nu au fost în regulă. Mi-ar lua ore în șir să vorbesc despre acest subiect. Referitor la acest sezon, favorite la titlu sunt Astra, Steaua si Pandurii. Celelalte echipe se vor bate doar pentru un loc în play-off. În momentul de față, este o diferenta foarte mare între cele 3 și restul echipelor.

 Să vorbim un pic și de Traian Marc, omul din afară stadionului. Cum îți petreci timpul liber? Ai avut o vacanță plină…

Omul Traian Marc din afara terenului este un om obișnuit. Cum am puțin timp liber, plec acasă la Brașov pentru a petrece timpul alaturi de soția mea Oana și băiatul meu Luca. Fiecare moment petrecut alături de ei ma relaxează și mm încarcă pozitiv. Vacanța mi-am petrecut-o cu ei în Italia, unde ne-am relaxat și ne-am simțit foarte bine împreună.

Fotbalul românesc este într-un moment extrem de dificil, cu foarte multe probleme care par să nu se mai sfârșească. Crezi că sunt soluții pentru redresare? Știu că vrei să rămâi în fenomen și după terminarea carierei, deci te preocupă aceste aspecte care, să fim sinceri, nu prea oferă perspective.

Într-adevăr, fotbalul românesc trece prin momente grele, de la schimbul de generații la aceste reorganizări judiciare numite insolvențe. Soluții pentru redresare există, trebuie să le punem în aplicare, vezi clubul Dinamo. Apoi și Guvernul României trebuie să se implice pentru a da o lege clară a sportului, lege care să faciliteze cluburilor ajutorul primăriilor și, de asemenea, impozite mai mici pentru plata indemnizațiilor de sportiv, pentru că fără bani nu se poate face performanță.

FC Brașov este echipa la care am crescut amândoi, avem multe amintiri sub culorile galben-negre și ne doare pe toți să vedem că este pe buza prăpastiei. Cum vezi viitorul fotbalului brașovean?

FC Brașov este și va rămâne întotdeauna în sufletul meu. Mă doare să văd situația actuală a clubului. De asemenea, nu înțeleg lipsa de reacție a lui Ioan Neculaie, om care este printre cei mai bogați din România, care este, de altfel, și patronul clubului. Singura soluție pentru repornirea lucrurilor la FC Brașov ar fi un parteneriat între Primăria Brașov și Ioan Neculaie, dar cu un președinte capabil și dornic să facă performanță cu această echipă.

Asta ar fi varianta ideală, din păcate, imposibilă la momentul actual, primăriile nu au voie, prin lege, să aloce fonduri cluburilor cu datorii. Sperăm doar să se găsească soluții pentru salvarea acestui club, iubit de toți brașovenii. 

Da, FC Brașov e un simbol pentru oraș!

Traian, în numele cititorilor Pipetei Fotbalului, îți mulțumesc pentru amabilitate și îți doresc să ai un sezon cât mai bun!

Mulțumesc și eu și țin să te felicit pentru inițiativa de a crea acest blog! Toate cele bune!

 

Finala EURO 2016 -clocotul sângelui latin

Finala EURO 2016 -clocotul sângelui latin

M-am numărat printre cei care, la începutul acestui campionat european, nominalizau Franța ca fiind principala favorită la câștigarea trofeului. Argumentele forte erau, în primul rând, avantajul propriului fief (cu toate că amenințarea din umbră a flagelul terorist a estompat elanul suporterilor), dar în opinia mea și o grupă accesibilă – că ne place sau nu, am fost una dintre cele mai modeste naționale de la acest Euro… Traseul „cocoșilor” până în finală a fost unul lipsit de emoții, destul de accesibil, singura piatră de încercare fiind semifinala în care a reușit să treacă de campioana mondială, nemții cedând în ciuda unei posesii superioare. Dar s-a demonstrat încă o dată  că momentele de tranziție sunt din ce în ce mai importante, la fel ca și mentalul puternic, care dă constanță jucătorilor, ajutându-i să elimine greșelile individuale, elevii lui Deschamps impunându-se într-un meci în care au avut mingea doar 32% din timp, însă au speculat la maxim erorile din defensiva germană.

Poate îmi voi atrage antipatii, dar sunt de părere că Portugalia nu a arătat până acum ca o echipă care să își merite locul în ultimul act al competiției. Dar e acolo. Ceea ce înseamnă că lusitanii, ajutați și de noroc, au practicat un joc eficient, chiar dacă această strategie a implicat sacrificarea spectacolului. Este Portugalia de azi a lui Cristiano Ronaldo? Pentru că CR7 cu siguranță nu este al Portugaliei, la fel cum nu este nici al lui Real Madrid. Dar băiatul gelat a demonstrat la acest turneu că își poate asuma responsabilitatea momentelor decisive, a arătat că este un marcator adevărat, ba chiar unul spectaculos, iar dorința lui de a-și adăuga în palmares un trofeu cu naționala l-a transformat într-un lider de generație care îi pune în umbră pe Figo, Rui Costa sau chiar pe regretatul Eusebio.

Portugal v France - Final: UEFA Euro 2016
CR7 vs Griezmann, duelul oamenilor de gol în finala Euro2016.                           foto: latinpost.com

Nu știu dacă duelul din marea finală se va rezuma la reușitele celor doi şeptari. În antiteză cu Ronaldo, micuțul Griezmann este un jucător de echipă, care, în ciuda celor 69 (!!!) de meciuri oficiale jucate în sezonul competițional 2015-2016, aleargă de îi sfărâie călcâiele după medalia de aur a acestui European și, foarte probabil, după titlul de golgheter al competiției. Născut din mamă portugheză, Griezmann are o motivație fantastică să câștige acest trofeu, mai ales că la echipa de club frustrarea a fost mare în urma ratării titlului și a pierderii finalei CL. Este clar, Ronaldo și Griezmann sunt jucătorii exponențiali ai celor două finaliste, doi marcatori extraordinari, care și-au pus serios amprenta pe evoluțiile echipelor lor, însă fotbalul este un joc de echipă, și atât Franța cât și Portugalia au demonstrat în ultima lună că excelează la acest capitol. Rămâne doar să vedem dacă geniul vreunuia dintre cei doi va ieși la iveală deseară.

Senzația generală este că Portugalia va încerca să practice același joc ermetic, lăsând mare parte din faza ofensivă pe umerii lui Cristiano, ajutat poate de Nani sau Renato Sanchez. 0-0 e rezultatul care le convine de minune, chiar dacă minutele suplimentare jucate cu croații sau cu polonezii ar putea să le afecteze prospețimea fizică. Franța are forță ofensivă, are o linie de mijloc tenace și are o defensivă condusă imperial de către Lloris, cel mai bun portar al turneului. Într-un mod poate prea evident pentru o finală, Franța este marea favorită, dar fotbalul este atât de frumos pentru că este imprevizibil, iar Portugalia, condusă de cinicul Fernando Santos, poate produce surpriza. Trăiască Regele Fotbal!

Eroul din sportul de performanță

Eroul din sportul de performanță

De ce ne plac eroii?  De ce căutăm zilnic povești de succes? De ce emisiuni TV de tipul ”România are talent”, sau ”Am întâlnit și români fericiți” sau ”Povești de succes în antreprenoriatul românesc” atrag atenția publicului larg consumator de spectacol? Succesul atrage! Succesul face rating.

 

De ce, în ciuda iubirii pe care o avem pentru eroii noștri, sunt atâtea voci care vor să-i transforme în ”îngeri decăzuți”?  De ce, totuși există atâtea voci care doresc să murdărească imaginea ”perfectă” a campionului, sau a eroului, sau a celui care are succes?

 

Hagiografia (descrierea într-o lumină ”perfectă” a unui erou) nu are nimic de a face cu Hagi. Deloc. Hagiografia este o portretizare psihologică a unui personaj în care autorul îngroașă caracteristicile pozitive pe care vrea să le evidențieze. Aceste caracteristici reprezintă valorile după care autorul descrierii se ghidează în viață. Ca om de știință aplecat asupra fenomenului sportiv de succes, nu pot să nu observ atât imaginea personajului portretizat în descriere cât mai ales, valorile subiective pe care autorul însuși  le zugravește în acea portretizare literară. De fapt, în fiecare descriere avem mai degrabă două descrieri în una (prima, a personajului descris, și a doua, a valorilor subiective ale autorului care descrie).

 

Hagi este eroul anilor 90. Înainte am avut-o pe Nadia Comăneci. Ea este eroina de la Montreal. Este campioana de nota 10. Dacă la școală nu putem da note mai mari de 10, înseamnă că 10-le Nadiei reprezintă perfecțiunea. Înainte de Nadia, i-am avut pe Năstase, Patzaikin sau Iolanda Balaș. După Hagi i-am avut pe Chivu, Vaștag și mai nou pe Neagu sau Halep. De fapt, ceea ce este Halep în tenis, Neagu este în handbal.  Și totuși, acești eroi ai sportului din România, dincolo de gradul ridicat de apreciere și popularitate, au creat și o poveste mai puțin plăcută, și de fapt ea nu vorbește atât de mult despre ”eroii” sportivi, cât mai ales despre noi, ceilalți. Dar ce spun poveștile lor de succes despre noi ceilalți….care nu avem același succes…? Dacă opera literară,  hagiografia, tabloul, sau sculptura unui artist ne comunică un mesaj direct, explicit, pe care îl înțelegem cu toții, ce mesaj implicit trebuie să ne prezinte aceste lucrări? Depinde de autor dar și de cititor. Depinde de ceea ce nu spune, sau ceea ce lasă să nu se înțeleagă la prima citire (vedere, înțelegere).

hagi
Hagi bucurându-se după marcarea unui gol pentru națională.   foto: sport.ro

 

Succesul sportivilor de azi vorbește foarte multe despre traiectoria, alegerile, mentalitatea învingătorului. Un erou nu este erou dacă nu a plecat de acasă (dintre noi), dacă nu și-a găsit misiunea specială pentru care este gata să se sacrifice, dacă nu urmărește atent sfaturile unui mentor spiritual, dacă nu s-a luptat cu condiția sa de viață depășind bariere, lovindu-se de obstacole, ieșind din mlaștină, înfruntând frica sau respingerea socială ca mai apoi să se întoarcă învingător printre noi,  pe strada de unde a plecat. Eroul reprezintă pentru omenire, modelul de succes, ceea ce vrem să fim cu toții.

 

În psihologia socială a valorilor, (studiul acelor principii care sunt foarte importante pentru o societate) eroul face parte, alături de simboluri și narațiunile de succes, din indicatorii măsurabili a valorilor sociale răspândite cultural. De exemplu, ”culoarea roșie” reprezintă sângele martirilor, valoarea de sacrificiu pentru apărarea țării. Acest roșu apare ca simbol pe steagul nostru și avem nenumărate poezii, cantece și narațiuni care transmit aceste valori mai departe de la o generație la alta. Valoarea este sacrificiul, jertfa, punerea interesului național mai presus de cel personal.

Tennis: BNP Paribas Open-Halep v Bouchard
Simona Halep, un idol în tenisul românesc, dar și ținta multor voci critice.      foto: looktv.ro

 

Dar în sport, ce reprezintă eroul? Eroul trebuie să respecte aceleași condiții prezentate de Campbell. El trebuie să fie unu dintre noi, un simplu om. Să fie, dacă se poate, de pe ”strada noastră”.  Trebuie să îl fi văzut antrenându-se, trecând aceleași etape ale creșterii la fel ca noi. Trebuie să aibă o misiune specială (un titlu de campion, un grand slam, o medalie olimpică, câștigarea unui trofeu care se câștigă cu sacrificii). Pentru această misiune, el trebuie să se sacrifice, să plece de acasă, să se lupte cu frica, cu el însuși, cu dorințele și limitele sale, dar și cu adversarii, cu condițiile de viață, și de ce nu, cu criticile pe care le primesc. Eroul are un mentor, un părinte (poate chiar unul spiritual), un antrenor, un psiholog, cineva care crede în el și în misiunea sa, care îl inspiră și îl sfătuiește în călătoria sa. Apoi eroul trebuie să câștige marele premiu, comoara mult râvnită, și dacă se poate, să păstreze o imagine imaculată. În final, nu ești erou dacă nu te întorci înapoi pe strada de unde ai plecat, dacă nu dai mai departe generațiilor de după tine, vecinilor, celor care au crezut (în) și s-au hrănit cu visul eroului. Ce poate da înapoi eroul? El poate oferi sfaturi, lecții, principii, chiar se poate da pe sine ca model.

 

Psihologia învingătorului promovează valoarea curajului, a perseverenței și autocontrolului. Medalia sau trofeul reprezintă simbolul. Eroul este personajul model, arhetipul (este eul nostru ideal). Eroul este ceea ce ar fi trebuit să fim… dacă am fi crezut mai mult în noi….dacă am fi muncit mai mult….dacă am fi avut alte condiții….dacă am fi avut oamenii potriviți lângă noi.

 

Când ne întâlnim cu eroii noștri apar două mesaje extrem de puternice și unul strigă mai tare ca celălalt. Primul este legat de admirația celui mai bun, a celui care a învins. Este admirația față de ideea de sacrificiu, perseverență, autocontrol, valorile după care ne ghidăm dacă dorim succesul. Succesul lor ne arată că și noi putem. Pe undeva, ne identificăm cu succesul lor și vrem sa fim contaminați. Al doilea mesaj, mai latent, care nu apare direct, (el este ascuns, implicit) este de fapt ceea ce nu se spune dar se trăiește și transpiră în limbajul forumurilor. Eroul este oglinda slăbiciunilor, a complexelor și defectelor noastre. Eroul ne arată cine suntem noi cu adevărat. De aceea, azi, mai mult ca oricând, oamenii se împart în două tabere. Una a celor care își laudă eroii, și cealaltă a celor care își murdăresc eroii. Cei care le critică azi pe Simona Halep, sau pe Neagu, sau pe Ponor, nu o fac pentru ceea ce reușesc aceste fete să realizeze, nici pentru imperfecțiunea acestor campioni. Nicidecum. Le spun de pe acum acestora să își vadă mai departe de misiunea lor. Acești oameni, dacă s-ar uita atent în oglindă, ar vedea motivul criticii lor. E acolo în fața lor, în conștiința lor. Frica, ura, regretul, complexul de inferioritate este ceea ce înțelegem noi atunci când vedem ”tabloul imperfect al eroului din sport”. Specialiștii români critică numirea unui antrenor străin la Naționala de handbal, sau de fotbal a României, nu pentru că aceștia au o imagine șifonată sau sunt lipsiți de valoare, ci pentru că succesul lor, arată foarte puternic către insuccesul neasumat al celor mai mulți. Aici nu este vorba de un discurs cu valori naționaliste sau meritocratice, ci este mai degrabă un discurs al complexelor de inferioritate netratate, a fricilor, a vocilor interne neîncrezătoare, a regretelor și insucceselor noastre. Sunt multe aceste voci critice? Judecați dumneavoastră!